Poezia de sîmbătă seara
M-am gîndit că, dacă tot am o rubrică de vin sîmbăta, ar merge, mai pe seară, şi una de poezie. Aşa că vă voi oferi, săptămînal, cîte o poezie care-mi place. Şi care sper să vă placă şi Dvs. Astăzi m-am gîndit la Virgil Mazilescu, prea repede dispărut dintre noi, şi am ales o poezie care poate fi chiar prefaţa acestei rubrici noi.
prefaţă
şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din
adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au
topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că
probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să
spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu
pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa
de faţă. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în
care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută
nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n
pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul
în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură
(din volumul VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979)